[oberlist] MD* cfA: Green Hills Nistru SRL vs Biblioteca Națională - nevoia unor dezbateri publice

Vladimir US vladimir at oberliht.org.md
Thu Jan 31 19:32:37 CET 2013


foto: Bianca STUMPTNER

http://chisineu.wordpress.com/2013/01/30/dezbateri-publice/

Îngrădirea spațiului public sau comercializarea lui (vezi cazul  
Green Hills Nistru) reprezintă o metodă de expropriere/înstrăinare  
a locuitorilor unui oraș de un bun comun, sau o condiționare a  
utilizării lui (din cetățean ești transformat în consumator), la  
fel, cum sînt sistematic privați chișinăuienii de sentimentul  
apartenenței la oraș datorită demolării unor clădiri de patrimoniu  
arhitectural, cu o valoare istorică (în general datorită schimbării  
radicale/abrupte a peisajului urban) – cazul de referință al vechei  
poște, care mai este încă prezentă în memoria colectivă.

În acest caz valoarea arhitecturală/artistică alături de cea  
istorică/de patrimoniu formează o nouă valoare, la fel de  
importantă, ce le unește pe celelalte două – cea de bun comun,  
care aparține comunității și care trece dincolo de valoarea  
financiară a terenului pe care este amplasat un monument sau altul,  
sau de valoarea obiectului în sine – iar în acest caz comunitatea  
are dreptul de a decide soarta acestui bun (comun), comunitatea are  
responsabilitatea, poate și ar trebui să-l revendice, fie monumentul,  
fie peisajul urban (spațiul construit, spațiul natural sau golul din  
peisaj).



iată cum arătau planurile ceva timp în urmă – funcția atribuită  
terenului era de a face sport!



spațiile verzi pot fi colorate, cum obișnuiam să facem în  
copilărie, în caiete de acest fel





fotografii din anii ’80 unde nu se observă construcțiile din  
ultimii 20 ani apărute în jurul Teatrului Republican

Propunerea unui centru comercial în Chișinău, pe str. 31 August  
1989, nr. 78/1 este destul de problematică, în momentul în care o  
bună parte din spațiul pietonal a fost deja îngrădită pentru  
construcția unor cafenele și restaurante, iar cealaltă parte a lui a  
fost transformată într-o parcare pentru mașini – un exemplu vădit  
de comercializare a spațiului public și expropriere a orășenilor de  
la acest bun (comun). Datorită volumetriei mari această construcție  
va interveni prea dur (anterior pe acel loc a existat o construcție de  
dimensiuni mult mai mici) în zona de protecție a Bibliotecii  
Naționale, monument de arhitectură și istoric, iar drept  
consecință spațiul public proiectat între ambele blocuri ale  
actualei Biblioteci va fi fragmentat, inclusiv datorită parcării  
prevăzute în fața acestui obiectiv comercial. Atîta timp cît în  
acest loc a fost trotuar pentru pietoni, amplasarea unei parcări în  
acest spațiu constituie o abatere semnificativă de la norme.



culoarea roz - centrul comercial / culoarea galbenă - parcarea din  
față



Green Hills Nistru în contextul altor mutații arhitecturale care s-au  
format pe parcursul ultimilor 20 ani
culoarea roz - construcții noi / culoarea galbenă - zone transformate  
în parcare pentru mașini

Trebuie de mai spus că funcția noii construcții contrastează prea  
tare cu întreaga zonă în care se dorește amplasarea ei, de fapt un  
centru comercial nu se potrivește deloc cu acest loc: alături se  
află un complex sportiv, dintr-o parte și din alta – blocurile  
Bibliotecii Naționale, peste drum se află Muzeul Național de  
Arheologie și Istorie a Moldovei, Teatrul Republican de Păpuși  
“Licurici” și ceva mai încolo Muzeul Național de Artă al  
Moldovei, și mai departe – Palatul Național, toate avînd un rol  
important și funcții publice bine determinate. De ce este nevoie de  
un centru comercial în această zonă, oare nu ar provoca acesta  
situații de conflict între cei care vin să-și cumpere haine și  
studenții care vin la bibliotecă sau copiii care vin la teatru? De ce  
nu ar putea fi păstrat acest spațiu pentru oamenii care vin să vadă  
o expoziție sau să asiste la un spectacol – să rămînă un  
spațiu non-comercial? De ce ne pasă mai mult de banii cîștigați  
din vînzări decît de sănătatea oamenilor? Este un loc privilegiat  
și ar trebui să poarte un caracter public și cît mai accesibil –  
să răspundă necesităților locuitorilor acestui oraș.



ce ne prezintă e-urbanismul referitor la viitorul centru comercial  
(atenție la nr. 78/1)



spații și coridoare verzi



culoarea roz – funcționalitatea zonei, C1 (comerț și servicii cu  
amănuntul), apare întrebarea: cînd s-a oferit acestei zone o astfel  
de funcționalitate și de către cine?

În contextul unor discuții privind eliberarea de trafic rutier a  
centrului orașului Chișinău se cere de revăzut chiar și statutul  
străzii 31 August 1989 – această stradă ar putea fi una pietonala  
(pe segmentul dintre str. Bănulescu-Bodoni și Pușkin), astfel  
încît ar avea sens de interzis circulația automobilelor particulare  
și de lăsat să circule doar transportul public și cel de deservire  
a localurilor din acea zonă, or amplasarea unui centru comercial ar  
reduce considerabil șansele pentru realizarea unui proiect atît de  
necesar chișinăuienlor și atît de potrivit cu această zonă.



culoarea roșie - terenuri private. apare întrebarea: cum a fost  
posibil să fie privatizat un teren mult mai mare decît construcția  
inițială? (este vorba despre obiectivul de pe adresa str. 31 August  
1989, nr. 78/1, Chișinău)



culoarea galbenă - teren municipal dat în arendă. apare întrebarea,  
cum poate fi construită o casă pe 2 terenuri cu un statut diferit, o  
parte din construcție ar fi amplasată pe un teren municipal arendat?



fotografie aeriană (1)



fotografie aeriană (2)

Adițional, trebuie menționat faptul că Green Hills Nistru SRL  
trădează tendințe vădite de acaparare a cît mai mult spațiu  
construit, acest lucru ieșind la iveală în procesul de judecată pe  
care compania l-a pierdut în ianuarie 2012.



varianta centrului comercial propusă de Green Hills Nistru la  
27.11.2008



varianta centrului comercial avizată de Consiliul Național al  
Monumentelor Istorice (CNMI) în ședința din 24.01.2013

Proiectul Green Hills Nistru (numai Green Hills nu este) de lîngă  
Biblioteca Națională, așa cum se prezintă acum, nu este potrivit  
pentru locația aleasă – privit și analizat prin prizma  
argumentelor prezentate mai sus, acest proiect ar trebui dezbătut  
public astfel încît și locuitorii Chișinăului să se poată  
pronunța pe marginea lui.

pentru a lua parte la discuții FB pe marginea proiectului Green Hills  
Nistru mergi aici și aici

posibilitatea organizării unei dezbateri publice este analizată pe  
grupul FB Spații publice în post-socialism: https://www.facebook.com/groups/43624497974910 
1/




Vladimir US

CHIOSC   |   curator

http://chiosc.oberliht.com
http://plic.oberliht.com
http://chisineu.wordpress.com
http://bucuresti68.wordpress.com
http://www.facebook.com/Oberliht

Proiectul CHIOSC este realizat cu suportul financiar al Fundatiei  
Culturale Europene http://www.eurocult.org

--
Moldova Young Artists Association "Oberliht"
http://oberliht.com

tel/fax:	+ (373 22) 286317
email: 	vladimir at oberliht.org.md
.   .   .   .   .   .   .   .   .   .   .
https://lists.idash.org/cgi-bin/mailman/listinfo/oberlist
portal informational pentru arta si cultura din Moldova
information gateway for arts and culture from Moldova

-------------- next part --------------
An HTML attachment was scrubbed...
URL: </pipermail/oberlist/attachments/20130131/422ddb24/attachment-0001.html>


More information about the oberlist mailing list