[oberlist] COMUNICAT: Artistul român Vlad Basalici în selecţia oficială a Stockholm Fringe Festival (STOFF)
ICR Stockholm
rkis at rkis.se
Fri Oct 16 12:19:02 CEST 2015
Description: Description: INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN DE LA STOCKHOLM
COMUNICAT DE PRESĂ
Artistul român Vlad Basalici în selecţia oficială a Stockholm Fringe
Festival (STOFF)
Institutul Cultural Român de la Stockholm susţine prezenţa artistului vizual
român Vlad Basalici la Festivalul de Fringe din Stockholm, STOFF. Ediţia din
acest an a festivalului se va desfăşura între 21 şi 25 octombrie în mai
multe locaţii din capitala Suediei, printre care Casa de cultură a oraşului
Stockholm (Kulturhuset), Teatrul Municipal (Stockholm Stadsteatern), Teatrul
Södra (Södra Teatern) şi Studio 44.
Unul dintre proiectele recente ale artistului Vlad Basalici, spectacolul It
Is What It Is, a fost selectat să facă parte din selecţia oficială a
programului STOFF din acest an. Spectacolul va avea patru reprezenţatii la
Studio 44 din Stockholm, în 23 şi 25 octombrie.
It Is What It Is chestionează relaţia dintre artist şi public şi aduce în
discuţie conceptul de "aici şi acum" şi felul în care este percepută de
spectatori prezenţa scenică. Pornind de la noţiunea că teatrul este un
spaţiu social, artistul invită publicul să ia parte şi să influenţeze cursul
spectacolului, contribuind astfel la dezvoltarea acestuia.
Vlad Basalici, artist vizual şi performer, trăieşte şi lucrează în Bucureşti
şi Londra. Lucrările sale au fost prezentate la Festivalul eXplore
Bucureşti, la Alternative Film/Video Festival Belgrad, Dansehallerne,
Copenhaga, Fabrica de Pensule Cluj-Napoca, Centrul de Introspecţie Vizuală
Bucureşti, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti.
Stockholm Fringe Fest - STOFF este o platformă multidisciplinară unde
teatrul, artele vizuale şi performance-ul se îmbină cu muzica, dansul şi
alte tipuri de manifestare artistică. Festivalul să află anul acesta la cea
de-a şasea ediţie şi se axează pe spectacole prin care artiştii selectaţi
încearcă să aducă în discuţie teme pe care le consideră importante pentru
contextul global actual.
ICR Stockholm a mai colaborat cu STOFF în 2011, când în programul
festivalului s-au regăsit două spectacole româneşti: I Am Myself realizat de
Cosmin Manolescu şi Catrinel Catana şi Connection Failed, spectacol
site-specific, proiect al grupului de artişti réaltympanica şi conceput de
Ioana Păun, Renate Gaspar şi Robert Redmer. Ambele spectacole s-au bucurat
de un număr mare de spectatori, cât şi de o receptare pozitivă din partea
presei suedeze.
Persoană de contact: Teodora Caşcarade, coordonator de proiect la ICR
Stockholm: +46(0) 8 20 76 06/ <mailto:teodora.cascarade at rkis.se>
teodora.cascarade at rkis.se
-------------- next part --------------
An HTML attachment was scrubbed...
URL: </pipermail/oberlist/attachments/20151016/bad812b7/attachment-0001.html>
-------------- next part --------------
A non-text attachment was scrubbed...
Name: image001.jpg
Type: image/jpeg
Size: 8059 bytes
Desc: not available
URL: </pipermail/oberlist/attachments/20151016/bad812b7/attachment-0001.jpg>
More information about the oberlist
mailing list