[Oberlist] RO* evnt: Leszek Kołakowski: "Principalele curente ale marxismului", 23 martie, ora 18:00
gheorghe la oberliht.org.md
gheorghe la oberliht.org.md
Lun Mar 16 17:15:06 CET 2009
Lansare Leszek Kolakowski la Institutul Cultural Roman
Dezbatere in jurul unei lucrari fundamentale despre geneza marxismului
Luni, 23 martie 2009, ora 18.00,
la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru 38, Bucuresti) va avea loc lansarea primului volum al trilogiei filosofului polonez Leszek Kolakowski, "Principalele curente ale marxismului". Fondatorii. Lansarea va fi urmata de o dezbatere in cadrul careia vor lua cuvantul Vladimir Tismaneanu, profesor la Universitatea din Maryland, S.U.A., presedintele Comisiei Prezidentiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, Horia-Roman Patapievici, presedintele Institutului Cultural Roman, si Catalin Avramescu, profesor, Facultatea de Stiinte Politice si Administrative, Universitatea din Bucuresti). La eveniment vor participa Ambasadorul Republicii Polone,E.S. Wojciech Zajsczkowski, si directorul Institutului Polonez, domnul Jaroslaw Godun.
Intalnirea este organizata de ICR in colaborare cu Institutul Polonez,
Ambasada Republicii Polone, Facultatea de Stiinte Politice si Administrative, Universitatea Bucuresti, si Editura Curtea Veche.
Leszek Kolakowski este unul dintre cei mai importanti filozofi ai celei de-a doua jumatati a secolului XX. Trilogia sa, Principalale curente ale marxismului, este o lucrare indispensabila pentru intelegerea istoriei intelectuale a marxismului european. Kolakowski considera ca marxismul a fost cea mai importanta fantasma a secolului XX, „o idee care a pornit de la umanismul prometeic si a culminat in tirania monstruoasa a stalinismului." Leszek Kolakowski a studiat filozofia la Universitatea din Lodz, obtinand doctoratul la Universitatea din Varsovia. Intre 1946 si 1966 a fost membru al Partidului Unit al Muncitorilor din Polonia (P.U.M.P.). In anii '50 si la inceputul anilor '60, a facut parte din comitetul editorial al revistelor Nowa Kultura si Po Prostu, exercitand o influenta majora asupra miscarilor de protest din Polonia in 1956 si 1968. In anii '80 va fi considerat filozoful miscarii Solidaritatea. Intre 1959 si 1968, Kolakowski a fost decanul sectiei de istoria filosofiei moderne a Universitatii din Varsovia. In 1966 este demis din P.U.M.P., iar doi ani mai tarziu pierde si pozitia universitara. Paraseste Polonia in 1968. Va preda la Universitatea McGill, Universitatea California Berkeley si Universitatea Yale. Incepand cu anii '70 devine Fellow al All Souls College, Oxford. Intre 1981 si 1994 este profesor in cadrul Committee of Social Thought and the Development of Philosophy (Universitatea din Chicago). Kolakowski este membru al British Academy, Academie Universelle des Cultures si Foreign Fellow al American Academy of Arts and Sciences. In 2003, Library of Congress i-a decernat „Kluge Prize for lifetime contribution to the humanities".
Primul volum al lucrarii Pricipalele curente ale marxismului, intitulat Fondatorii, scris in 1968, prezinta in primele unsprezece capitole geneza gandirii lui Marx si Engels, oferind si datele biografice esentiale ale acestora, dupa care, in urmatoarele cinci capitole, face o sistematica expunere analitica si critica a continutului teoriei marxiste pe baza scrierilor de maturitate ale celor doi fondatori.
Accesul publicului la eveniment este liber.
--
Gheorghe ZUGRAVU
Coordonator [Oberlist]
--
Asociatia Tinerilor Plasticieni din Moldova "Oberliht"
Moldova Young Artists Association "Oberliht"
email: gheorghe la oberliht.org.md
tel/fax: + (373 22) 286317
mobil: + (373) 68289364
http://www.oberliht.org.md
. . . . . . . . . . .
http://idash.org/mailman/listinfo/oberlist
portal informational pentru arta si cultura din Moldova
information gateway for arts and culture from Moldova
Mai multe informații despre lista de discuții oberlist